Data: 07-07-2025 12:13
Angajații din structurile Ministerului Agriculturii, care au demarat luni dimineața o serie de proteste în București și în țară, vor pleca în marș spre Parlament, unde vor continua protestul până când problemele legate de sporurile personalului care gestionează fonduri europene vor fi rezolvate, a declarat, luni, pentru AGERPRES, președintele federației Agrostar, Ștefan Nicolae.
‘Am avut astăzi o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Am făcut un amendament pe care și-l va asuma dânsul cu privire la reglementările aplicabilității sporurilor pentru fonduri europene, pentru că noi, agențiile noastre APIA și AFIR sunt performante, au cea mai bună absorbție din țară. Vom semna un protocol cu domnia sa, domnia sa va merge în coaliție și cu amendamentul și cu acel protocol va încerca să-l determine pe premier să modifice niște articolele din legea asumării. Noi vom merge la Parlament, vom protesta în continuare până când vom rezolva problema, pentru că nu este normal să arunci în aer securitatea alimentară a României, să dai în cei mai buni angajați din țara asta, sub umbrela austerității. Trebuie totuși o analiză, nu trebuie băgați toți într-o oală. Acești oameni fac sacrificii, muncesc zi-lumină, nu muncesc 5 zile, muncesc 7 zile. În agricultură nu se muncește 5 zile pe săptămână și vineri să pleacă acasă. În agricultură se muncește program non-stop’, a subliniat Ștefan Nicoale.
Acesta a precizat că sunt peste 700 de sindicaliști din acest domeniu care protestează la această oră.
‘Sunt în jur de vreo 700 de oameni care protestează. Angajați ai APIA, AFIR, ai Autorităților de Management din MADR. Sunt aici și colegii din cercetare, pentru că stațiunile de cercetare sunt într-o situație foarte gravă, au venit și colegii de la Agenția Domeniul Statului, care este la fel în situație foarte gravă. În țară colegii de la Direcțiile Agricole și cei de la inspectoratele de semințe au oprit lucrul la ora 10:00. Premierul a reușit să arunce în haos stabilitatea. Noi până acum am fost cuminți, ne-am văzut de treabă, dar din păcate cu jihadul ăsta declanșat împotriva noastră, trebuie și noi să reacționăm ca atare’, a explicat el.
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Documentul conține măsuri precum majorarea cotei standard de TVA de la 19 la 21% și a cotelor reduse de la 5% și 9% la 11%, creșterea accizelor, majorarea de la 10% la 16% a impozitului pe dividende și un impozit suplimentar pentru bănci. Proiectul prevede, de asemenea, creșterea taxării în domeniul jocurilor de noroc dar și plata contribuției sociale pentru pensiile mai mari de 3000 de lei, pentru suma care depășește acest plafon. AGERPRES/(AS – redactor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
![]()