Farm VFest a fost evenimentul de care fermierii din vestul ţării aveau cu adevărat nevoie în acest an agricol provocator, atât pentru informaţie şi detalii tehnice, cât mai ales pentru a da şi reda încrederea fermierilor în inovaţie şi parteneriat.
Organizată la începutul lunii septembrie, în ferma Maxagro din Birda, jud. Timiș, de către KWS şi Timac Agro, Platforma KWS Farm VFest s-a integrat perfect în cadrul natural oferit de către gazde, care au depus eforturi uriaşe pentru susţinerea acestui eveniment.
„Familia Maxagro şi-a folosit cea mai importantă resursă – timpul. Iar să rupi din timpul tău, într-o perioadă atât de aglomerată, este cu adevărat o activitate altruistă, pentru care noi le mulţumim din suflet”, a declarat în deschiderea evenimentului Cristian Deliu, director comercial al KWS.
Discuţii profesionale şi socializare într-o atmosferă relaxată
Toţi cei prezenţi au avut ocazia să exploreze, la pas şi pe îndelete, platforma agricolă pregătită cu numeroase puncte de prezentare a diferiţilor hibrizi de porumb şi floarea-soarelui, varietăţi de soia şi sorg pentru boabe, precum şi soluţii pentru fertilizarea culturilor.
La fiecare dintre acestea, accentul a fost pus pe inovație și pe optimizarea tehnologiilor care să aducă avantaje fermierilor pentru fiecare cultură în parte. Nu au lipsit prezentările video cu sfaturi despre tehnologiile şi produsele prezentate, precum şi exemple concrete de aplicare cu succes a acestora în platforma de la Maxagro şi din alte ferme. Atmosfera relaxată şi răgazul dat tuturor participanţilor la eveniment pentru discuţii profesionale şi socializare au fost completate cu preparate culinare deosebite, un spectacol artistic – dansuri populare şi muzică, şi s-a încheiat cu un foc de artificii.
O colaborare corectă şi cinstită cu fermierii
Cristian Deliu a îndemnat fermierii „să aibă încredere şi să parieze pe produsele KWS”, deoarece compania are un portofoliu dinamic și hibrizi adaptaţi.
”Avem nevoie de un parteneriat corect şi cinstit cu fermierii. Avem nevoie de un feed-back real: să ne trageţi de mânecă acolo unde greşim, să ne comunicaţi nevoile într-un mod care să ne ajute şi pe noi şi pe dvs., fermierii, să fim din ce în ce mai buni. Apreciem foarte mult munca pe care o depuneţi într-un climat agricol atât de tumultuos şi în condiţii vitrege atât din punct de vedere al vremii, cât şi al preţurilor, şi vă mulţumim”, a ținut să precizeze directorul comercial al KWS.
Mesajul Maxagro: Reuşim împreună!
Succesul parteneriatului cu KWS a fost confirmat şi de către gazdele evenimentului, prin fraţii Zifceak, fondatori ai grupului de firme Maxagro.
“Ne bucurăm din suflet că au dat curs invitaţiei atât de mulţi prieteni şi colaboratori. Le mulţumim în special partenerilor de la KWS, cu care, în urmă cu circa 15 ani, am început să lucrăm şi până astăzi am realizat ceea ce se vede aici (pe această platformă, n.r.). Am reuşit cu partenerii KWS să aducem hibrizi de top, hibrizi care rezistă la temperaturi extreme de minim 34 de grade timp de peste două luni de zile, hibrizi pentru cultura a doua şi care arată foarte bine. Mulţumim pentru implicarea şi tehnologia lor”, a spus la rândul său Ioji Zifceak, unul dintre co-fondatorii grupului Maxagro.
Satisfacţia pentru reușita evenimentului, precum şi „dragostea” pentru nou a fost confirmată şi de Ianco Zifceak: „este adevărat că îmi place tehnologia şi, într-adevăr, KWS ne-a adus hibrizi de producţie, hibrizi care rezistă la secetă, la boli şi la dăunători, de aceea ne place KWS. Sper ca această experienţă să vă aducă un plus de tehnologie şi de valoare şi în fermele dvs. Şi dacă noi reuşim în fiecare an, reuşim împreună cu KWS, reuşim împreună cu Timac Agro şi cu tehnologiile care aduc un plus de valoare în fermă”.
Soluţii de fertilizare lichidă
Pentru că agricultura este o muncă în echipă, la reuşita evenimentului de la Maxagro a contribuit şi Timac Agro, pentru care KWS Farm VFest a fost „o ocazie extraordinară de a arăta fermierilor din toată țara ultimele tehnologii în materie de soluții de fertilizare de înaltă calitate și de a le reaminti că în urmă cu doi ani a fost deschisă o uzină ce creează fertilizanți lichizi pentru întreaga țară”, a spus Adrian Cătălin Drăgan, CEO Timac Agro pentru Regiunea Nordul Mării Negre. Tehnologie, inovare şi muncă Farm VFest KWS a demonstrat că mesajul comun al celor două companii organizatoare, KWS şi Timac Agro, împreună cu familia Maxagro:
„Veți descoperi cum să vă așteptați mereu la mai mult!” este posibil cu adevărat şi că doar parteneriatul dintre tehnologie, inovare şi muncă pot conduce la un viitor de succes. Cu acest festin regal de informaţie pentru fermieri, KWS România a ridicat ştacheta la un nivel nemaiîntâlnit.
Platforma KWS Farm VFest ne-a dovedit interesul fermierilor de a inova în ferma proprie, iar KWS este o companie care se dovedeşte a fi „Partenerul fermierilor pentru sămânţă” şi arătăm aceasta prin cei aproape 200 de ani de inovaţie în agricultură. Astăzi, fără a investi în cercetare, nu poţi face progres, iar KWS a dovedit acest principiu. – TOMEL PETRACHE, Product Management Manager KWS România
Sorgul boabe a captat interesul
„Dorinţa acestei platforme a fost aceea de a arăta diversitatea culturilor pe care KWS le are în România, pentru că vorbim mai des de culturile tradiţionale: porumb, floarea-soarelui, rapiţă, şi grâu, dar foarte multe alte culturi trebuie introduse în portofoliul fermelor, atât pentru a avea diversitate în ceea ce priveşte asolamentul, dar şi pentru că pot ajuta fermierii să fie mai profitabili. Iar dacă ne raportăm la interesul şi numărul de întrebări adresate aici de către fermieri, cea mai interesantă dintre culturi a fost sorgul boabe”, a arătat Tomel Petrache, Product Management Manager KWS România.
PARTENERUL TĂU PENTRU SĂMÂNŢĂ
Cristian Deliu a anunţat lansarea unei campanii de succes: „Partenerul tău pentru sămânță” – „pentru că nu există cultură importantă pentru care KWS să nu aibă produsele care să facă diferența în fermele din România şi să asigure profitul de care fermierii au atâta nevoie”, a explicat reprezentantul companiei. „Lucrăm de foarte mulţi ani cu familia Maxagro şi suntem foarte mândri de acest parteneriat. Am dorit să arătăm astăzi o adevărată platformă de comunicare, deoarece agricultura de astăzi este o agricultură a parteneriatelor. La fel ca şi cu familia Maxagro, avem parteneriate cu toţi fermierii. KWS este „Partenerul dvs pentru seminţe” în agricultură deoarece, la fel ca şi în viaţă, totul pleacă de la o sămânţă de calitate. Aveţi încredere în noi: avem o varietate de specii, o multitudine de varietăţi şi oferim o sămânţă de succes pentru viitor!”, a adăugat Tomel Petrache.
Articol scris de Gheorghe Ghise 11 octombrie 2024